|
Deodată se auzi un tipăt scurt.
Rainer se intoarse şi o văzu pe Rike care stătea la un metru în dreapta lui, lânga poteca făcută de cerbii si mistretii care mergeau jos la pârâu sa se adap
e, cu privirile fixate în punctul asupra căruia se concentra raza lanternei. Stătea nemişcata, iar tipatul acela, parcă întrerupsese pentru cîteva clipe
toate legăturile ei cu lumea înconjuratoare.
Rainer facu un pas spre dreapta ca să poata vedea la ce se uită Rike. In cercul de lumina văzu cum din covorul gros de frunze, ieşea o mână de om.
Se apropie încet cu grije.
In momentul următor simti ce înseamna să-ti înghete sîngele in vine.
Nu! Asta nu era o rădăcina cu o forma deosebită, era o mîna de om care dacă nu ar fi fost aşa de rigidă, ai fi zis că se luptă să iasă la suprfată.
Auzi o voce în spatele lui iar apoi declicul acela metalic, făcut de o armă, care în clipa următoare se pregăteşte să-şi scuipe gloantele aducătoare de moarte
Se întoarse pe spate, încet foarte încet, atent să nu facă nici o mişcare bruscă. Din turela tancului îl privea un soldat tînar ca şi el, cu arma la ochi.
Timpul se opri, stătu pe loc o veşnicie şi apoi înca o veşnicie.
Oare degetul acela se mişca pe trăgaci?
Sau numai i se pare?
|
