|
De ce fac oamenii asta?
Îndură frig, mizerie, respiră greu, mănâncă prost, se îmbolnăvesc de rău de înălţime şi mai cheltuiesc şi o gră madă de bani doar ca să cucerească o înălţime undeva în Himalaia, în Kilimangiaro, în Alpi sau mai ştiu eu pe unde.
Nu vorbesc numai de expediţiile profesioniste cu coarda şi piolet, ci vorbesc şi de acei turişti numiţi „Trekeri”, care au ca ţel un Gokyo Peak (5483m) un Base Camp Anapurna (4095m) sau Mekka trekkerilor – Kala Patthar (5545m), trasee devenite într-un fel standard în Nepal, ţara în care printre nori tronează Everestul.
Este dorinţa omului de a ajunge tot mai sus, de a risca, de a dovedi că e capabil să învingă muntele şi de a-şi dovedi lui însuşi că poate să-l învingă, aceasta dorinţa pentru care mulţi au plătit preţul suprem, viaţa lor.
Himalaia nu iubeşte oamenii, iar Everestul, aceasta Circe înveşmântată în alb, îi atrage în puterea ei ca să-i păstreze apoi în gheaţa veşnică. Dar în final omul a învins-o, o data, apoi încă o data şi încă o data, victoria fiind, începând cu anul 1953, ba de-o parte ba de cealaltă.
Această „luptă a titanilor” continuă şi va continua atâta timp cât există “Omul” şi “Everestul”.
AUTORUL
|
